|
In diferite ocazii se aminteste ca, in secolele trecute, arhitectii erau proiectanti unici, adica nu erau ajutati de ingineri. Plecand de la acest fapt adevarat se merge mai departe cu rationamentul si, uneori, se trag concluzii gresite.
Este adevarat ca ingineria civila a aparut mai tarziu. Este insa interesant de a analiza faptele istorice si a trage concluzii corecte si nu a ne complace intr-un romantism daunator. Este adevarat ca, in secolul XIV, marele arhitect Bruneleschi nu a avut ajutor un inginer la constructia celebrei Cupole din Florenta. Este adevarat ca, in secolul XVII, Michelangelo nu a avut un inginer ajutator pentru proiectarea Cupolei Catedralei Sfantu Petru din Roma. Este adevarat ca, in secolele in care s-au edificat bisericile gotice din Franta si Germania, ele erau cladite de mesteri breslasi si nu cunoastem nume de ingineri proiectanti.
In secolele trecute, inginerii au aparut drept constructori de poduri; sa amintim pe celebrul Apolodor care a realizat Podul peste Dunare, permitand armatei romane sa patrunda in Dacia. In treacat, as aminti ca stramosii nostri, romanii, faceau mai intai drumuri si poduri si apoi restul. Trebuie sa recunoastem ca nu ne-am molipsit.
Dar revenind la cele aratate, de ce ingineria civila a aparut mai tarziu? Cred ca sunt mai multe elemente care au contribuit la acest fenomen.
Constructiile din secolele trecute erau realizate din zidarie: zidarie din piatra fasonata sau zidarie din ceramica. Mecanica structurilor din zidarie, solicitata numai gravitational, poate fi redusa la cateva reguli simple; aceste reguli erau cunoscute de arhitectul proiectant si de breslele de zidari. Ele nu se transmiteau, asa cum se spune uneori, din tata in fiu, ci erau secrete ale breslei. M-as referi la "centrul de greutate" care se cunostea inca de la greci si, mai important, la compunerea fortelor care, probabil, se cunostea inainte de aparitia in publicatiile stiintifice. Deci cu o stiinta putina cantitativ, se puteau realiza din zidarie constructii solicitate gravitational. Executantii, breslele de zidari liberi, cunosteau aceste reguli, este meritul lor, secretul lor si merita toate laudele noastre. Si marii arhitecti proiectanti cunosteau aceste reguli si nu mai aveau nevoie de ajutoare ingineresti.
Ce a determinat, dupa parerea mea, schimbarea situatiei descrise? Aparitia unor noi materiale structurale: betonul armat, betonul precomprimat, structura metalica, betonul armat cu armatura rigida. Adica, nivelul cunostintelor necesare, volumul cunostintelor ingineresti a crescut asa de mult incat nu mai puteau fi cuprinse de catre "unicul proiectant" ci a trebuit sa apara un ajutor, inginerul structurist si, mai recent, inginerul instalator, pe masura ce instalatiile au devenit tot mai importante in constructii.
Recent a mai aparut un ajutor, "computerul", fara de care nu mai poate fi stapanita cantitatea de date, informatii si calcule.
Daca se intelege corect ca datorita exigentelor actuale, creatorul unic este inlocuit de "echipa de creatie", este bine si proiectarea se va face corect. Daca nu, nu!
Am sa dau un exemplu din trecut, in care lucrurile erau gresit intelese, inginerul structurist nefiind privit ca un "rau necesar": blocurile cu 7-9 etaje construite inainte de 1940 in Bucuresti, constructii cu care ne chinuim astazi noi inginerii sa le tinem in picioare.
Cum se proiecta inainte de 1940? Arhitectul facea un proiect tehnic, fara a colabora cu nimeni. Planurile astfel realizate "se dadeau la calculat", asta era expresia. Era o expresie a timpului, care pe mine ma supara si astazi, deoarece trebuie bine inteles si de catre arhitect si de catre inginer, ca mai intai trebuie sa existe "conceptia structurala" care trebuie formulata de inginerul proiectant in colaborare cu arhitectul, apoi se face calculul.
Inginerii acelei trecute epoci studiau planurile de arhitectura si amplasau pe unde puteau niste stalpi si grinzi, pe care, ulterior, arhitectul se caznea sa le ascunda. Astfel de constructii, fara o conceptie structurala corecta, rezultata din colaborarea dintre primul creator, arhitectul, si inginerul structurist, exista destule in Bucuresti. Desigur arhitectul ramane personajul principal in cadrul echipei de proiectare; el este educat inca de la scoala in acest sens.
Daca, in prezent, nu se intelege bine aceasta colaborare, la momentul initial, intre arhitect-inginer structurist, nu va putea rezulta o constructie rezistenta si durabila in timp; vinovat de aceasta este nivelul cunostintelor necesare, ca si materialele cu care lucram. Ma mandresc cu faptul ca am impus aceasta conceptie de colaborare la IPCT, mai ales ca proiectam constructii realizate din prefabricate.
Trebuie sa amintesc ca am acordat intotdeauna arhitectilor rolul de "dirijori" ai echipelor de proiectare; iar faptul ca sunt nevoiti sa nu proiecteze singuri, ci au nevoie de colaboratori specializati in anumite domenii, nu le diminueaza rolul creator in arta constructiilor.
dr.ing. Petru VERNESCU
|
