Back to Artecno home page
 Motor cautare

Prin:
 Reviste
Antreprenorul nr.7/2001
Antreprenorul
nr. 7/2001

 

Rezervoare pentru vasul de WC - montaj ingropat

O idee nu foarte recenta sub aspect tehnic, dar la moda in ceea ce priveste aspectul estetic si nu numai, o constituie montajul ingropat al rezervorului unui vas de WC. Indiferent de suprafata existenta (pereti din beton, caramida sau BCA) practic vorbind, se intalnesc doua situatii:
1. Utilizarea rezervorului in combinatie cu un vas de WC suspendat.
In acest caz se utilizeaza un ansamblu format din rezervorul vasului de WC, premontat pe un cadru metalic special conceput, cunoscut si sub denumirea de fixsistem (fig. 1a);

- pe un perete brut (nefinisat) se fixeaza ansamblul rezervor (1) - fixsistem (2), avandu-se in vedere respectarea cotelor si traseelor, conductelor de alimentare a rezervorului, respectiv conductelor de spalare si scurgere (3), a vasului de WC - (fig. 2);
- toata instalatia (fixsistem, rezervor pentru vasul de WC, conducte) va fi mascata cu ajutorul unui perete fals (5);
- dupa finisarea peretelui (placare cu faianta) se va monta vasul de WC. Acesta se va fixa de cadrul metalic (fixsistem) cu ajutorul suruburilor (6), ce strapung peretele fals prin orificiile practicate in el, la cote prestabilite. In acest fel fixsistemul va fi cel ce va prelua toata sarcina;
- in final se va monta placa de actionare a jetului de apa pentru spalarea vasului de WC (7).

2. Utilizarea rezervorului in combinatie cu un vas de WC montat pe pardoseala.
In acest caz utilizarea cadrului metalic (fixsistem) nu mai este necesara (fig. 1b).
- rezervorul pentru vasul de WC (1) se va monta respectandu-se cotele si traseele conductelor mai sus mentionate. In articol este prezentat un exemplu de montaj al rezervorului pentru vasul de WC (fig. 3) incastrat in perete.
- se va avea in vedere fixarea plasei (4) in spatele, respectiv la fata rezervorului, dupa care peretele se va tencui si finisa (placare cu faianta) (5);
- plecand de la premiza ca si pardoseala este finisata, se va monta vasul de WC.
- in final se va monta placa de actionare a jetului de apa pentru spalarea vasului de WC (7).
De mentionat ca rezervorul pentru vasul de WC, este captusit la interior cu polistiren expandat pentru a se asigura astfel o protectie impotriva condensului.
Foarte important este faptul ca, prin demontarea placii de actionare a jetului de apa, utilizatorul are acces la toate componentele rezervorului vasului de WC (plutitor, tije, parghii, garnituri) acestea putand fi inlocuite fara nici o problema si fara a fi necesara compromiterea finisajului peretelui sau spargerea acestuia.
Daca montajul rezervorului vasului de WC se va face corect din toate punctele de vedere, (respectarea fazelor de montaj, respectarea cotelor privind traseele conductelor, mufarea acestora, finisaje etc.) va rezulta o lucrare ce nu va crea absolut nici un fel de probleme legate de aparitia pierderilor de apa sau a condensului, va economisi un anumit spatiu caruia i se poate gasi o alta utilizare si, nu in ultimul rand, va avea un aspect estetic deosebit.

ing. Mihai NICODIM