Unele aspecte initiale in fundamentarea deciziei de interventie pentru repararea si/sau consolidarea cladirilor de cult ortodox

Studiul contine cateva consideratii legislative, istorice si liturgice referitoare la etapa fundamentarii deciziei de interventie, reparatii sau consolidari, in cazul unei cladiri de cult ortodox. Consideratii si aspecte legate de alcatuirea sistemului structural fac obiectul unui studiu urmator.

Patrimoniu national si cultural
Conceptul de patrimoniu cultural national este definit in: Instructiuni privind monumentele istorice si de arta religioasa elaborat de Comisia Nationala a Monumentelor istorice, editata de Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi 1996, la initiativa I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, vicepresedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.
Conform acestor instructiuni termenul de patrimoniu, de origine latina, patrimonium, are semnificatia de mostenire, de ansamblu de bunuri transmise si transmisibile de la o generatie la alta. In domeniul muzeologiei prin patrimoniu se intelege ansamblul transmisibil de bunuri culturale ale unui muzeu. Acest ansamblu se poate imbogati continuu.
Din necesitati juridice au fost elaborate conceptele de patrimoniu real, virtual si patrimoniu national. Astfel, prin patrimoniu real se intelege patrimoniul muzeal existent intr-un loc si la un anumit moment, iar prin patrimoniu virtual se intelege ansamblul bunurilor care pot deveni patrimoniu muzeal real pe un teritoriu existent dat. Patrimoniul este ansamblul format din patrimoniul virtual si real de pe teritoriul national.
Bunurile culturale au fost definite de Consiliul International al Muzeelor in anul 1947 astfel: bunuri culturale sunt toate obiectele materiale asociate cu traditiile culturale. Bunurile culturale sunt grupate in doua categorii mari: bunuri mobile si bunuri imobile. In categoria bunurilor mobile intra obiectele de interes artistic, istoric sau arheologic, colectiile stiintifice, carti, manuscrise, icoane si alte obiecte de aceeasi natura. Categoria bunurilor imobile contine monumentele de arhitectura, de arta sau istorice, monumente ale naturii, asezarile arheologice constructiile de interes istoric sau artistic.
Monumentele istorice sunt o dimensiune temporala, numeric si valoric ele reprezentand anumite trasaturi ale unei societati: acumulare si dezvoltare economica, stabilitate politica, nivel inalt de creatie si dialog cultural. In raport cu atestarea istorica monumentele istorice contin suprapuse diverse epoci istorice.
Ca o consecinta a ofensivei urbanismului si sistematizarii, Carta de la Venetia 1964, referitoare la conservarea si restaurarea monumentelor istorice, a largit notiunea de monument, amplificand-o cu cele de Centru monumental, Ansamblu, Rezervatie urbana.
In acest mod notiunea de monumet istoric cuprinde atat creatia arhitecturala izolata cat si asezarea urbana sau rurala care aduce marturia unei civilizatii anumite, a unei evolutii semnificative sau a unui eveniment istoric. Totodata notiunea de monument istoric se extinde si asupra operelor modeste care au capatat cu timpul o semnificatie culturala.

Consideratii istorice
Constructiile de cult de pe intregul cuprins al Romaniei sunt strans legate de evolutia istorica a acesteia. Insa evolutia istorica pe care o mentionam aici are accente diferite in marile zone sau provincii sau tari romanesti.
Se constata astfe caracteristici specifice ale cladirilor de cult din marile provincii istorice romanesti determinate de influentele primite, pe diverse cai, din zone de iradiere culturala din Europa si/sau Asia Mica.
Pentru intelegerea si explicarea alcatuirii structurale a cladirilor de cult, acum le gasim la aceasta data pe intregul teritoriu al tarii, trebuie cunoscute si cercetate, intotdeuna, date istorice generale referitoare la intemeierea fiecarei tari Romanesti, recunoasterea Bisericii din fiecare provincie romana de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, situatia organizarii Bisericii ca institutie in Stat specifica fiecarei provincii romanesti. Totodata este necesara cunoasterea caracteristicilor constructive si estetice ale marilor stiluri arhitecturale, care s-au dezvoltat succesiv, si uneori in paralel, in bazinul Marii Mediterane extins atat in Orientul Asiei Mici cat si in Occident. In ordine cronologica aceste stiluri arhitecturale sunt: in Rasarit stilul bazilical si cel bizantin, iar in Apus stilurile romanic, gotic, renascentist, baroc, rococo, clasicist (neoclasic, academic).
In cazul unui monument istoric anumit sunt necesare, pentru cunoasterea acestuia, date istorice particulare referitoare la anul construirii, prilejul construirii, ctitorul initial, reparatiile si/sau transformarile succesive, modificarile si evenimentele care le-au prilejuit: navaliri si incursiuni razboinice, incendii, cutermure de pamant, alunecari de teren etc. In acelasi timp are o importanta deosebita cunoasterea stilului arhitectural constructiv dominant de alcatuire structurala al monumentului. In ´ara Romaneasca, Moldova si Transilvania s-au constituit, s-au dezvoltat si s-au cristalizat tipuri si moduri bine definite de alcatuire structurala a cladirilor de cult ortodox, mentinand totodata in mod unitar structura spatiului sacru, corespunzator canoanelor si exigentelor liturgice ale Bisericii Ortodoxe Romane.

Alcatuirea functionala a cladirii de cult ortodox
Prin descompunerea ierarhica a sistemului structural al cladirii de cult ortodox se pun in evidenta elemente, componente si subsisteme specifice: arce, bolti, cupole, turle etc., alaturi de elemente comune constructiilor in general: grinzi, stalpi, pereti etc.
Paralel cu descifrarea si descrierea structurala, in care trebuie incluse in mod necesar consideratii simbolice si geometrice, sunt necesare consideratii aprofundate, uneori pana la nivelul legaturilor chimice, referitoare la materialele folosite si modul lor de punere in opera, respectiv tehnologia de executie.
Alcatuirea functionala a unei cladiri de cult ortodox trebuie sa respecte structura spatiului liturgic, canonic, compus din urmatoarele parti prezentate in ordine, din exterior spre interior: pridvorul, pronaosul, naosul peste care se inalta turla Pantocratorului, absidele laterale, altarul si absidiolele proscomidiei si diaconiconului despartit de naos si celelalte spatii prin tampla catapetesmei. Aceste spatii liturgice pot fi si au fost in decursul timpului insotite si de alte incaperi cu functionalitate indeosebi secundara conjuncturala.
Aceasta structura fixa a spatiului liturgic conduce la o alcatuire structurala de o mare complexitate si, in acelasi timp, de o mare si elevata frumusete.

Conf.univ.dr.ing. Daniel STAN