|
Acum, in anul 2002, cred ca se poate vorbi de o scoala romaneasca de inginerie antiseismica. Ea este sustinuta de catre mai multi factori, si anume:
- profesorii care predau aceasta disciplina la universitatile tehnice din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara;
- bazele de cercetare de la Bucuresti si Iasi;
- proiectantii cu nivel stiintific ridicat care realizeaza structuri rezistente seismic pentru constructii noi sau consolidari;
- asociatiile ingineresti care publica periodic comunicari valoroase din domeniu;
- ministerul de resort care are o directie speciala cu preocupari ingineresti;
- sistemul de normative si legi pentru protectia antiseismica;
- conferintele organizate anual pentru comunicari stiintifice in acest domeniu.
Dar nu a fost intotdeauna asa. Mi-am propus ca in cele ce urmeaza sa amintesc momentele principale prin care am trecut.
Inainte de 1940 despre cutremure nu se stia nimic in Romania. Ma refer la inginerii constructori si la populatie. Este curios acest lucru, deoarece seismologii romani cunosteau problema, aveau publicatii valoroase si inregistrari despre cutremurele anterioare. Dar nici in alte tari problema nu era cunoscuta. Am cautat literatura publicata in epoca si am gasit cateva articole mai mult cu subiecte seismologice.
Este locul sa amintim ca abia in 1956, la prima conferinta internationala de la San Francisco, tinuta cu ocazia comemorarii cutremurului distrugator din 1906, a luat fiinta disciplina "ingineria antiseismica" datorita valoroaselor comunicari prezentate.
Daca nu existau cunostintele necesare, inseamna ca nici nu se construia corespunzator. Predomina vechea conceptie a proiectarii numai la sarcinile gravitationale. Asa s-au construit multe blocuri in centrul Bucurestiului, in perioada prospera economic dintre anii 1930 si 1940, constructii care astazi pun probleme de consolidare. Nu stiu sa raspund daca este cineva vinovat de nivelul stiintific scazut intr-o anumita perioada istorica! Faptele insa asa au fost.
Din pacate aceasta conceptie structurala a dainuit si dupa 1940.
Pana in anii "50 folosirea betonului armat in structurile de rezistenta, in Bucuresti, s-a realizat cu deficiente. Pe langa conceptia gresita la care m-am referit, existau si greseli in detaliile de proiectare. Stalpii aveau etrieri prea mari, iar imbinarea dintre grinzi si stalpi nu era studiata si armata corespunzator. In cursurile universitare din acea perioada se spunea ca imbinarea la structurile din beton se realizeaza de la sine si nu trebuie reproiectata, ca la metal de exemplu; profunda eroare, care avea drept consecinta, de exemplu, faptul ca pe inaltimea grinzilor stalpul nu avea etrieri. Dar nu numai conceptia si detaliile erau deficitare; calitatea betonului era slaba, in general, depasind valoarea de 140 kgf/cm². Betonul se realiza cu balast din raurile din jurul Bucurestiului. Este curios ca, desi se cunostea importanta granulometriei, a factorului apa-ciment, betonul se realiza la intamplare. Cum a fost posibil ca personalitatile ingineresti ale epocii sa tolereze aceasta situatie, care cred ca s-a prelungit, aproximativ pana in 1950?
In 1968, profesorul C. C. Teodorescu, rectorul Politehnicii din Bucuresti, care preda cursul de rezistenta materialelor, dar avea in subordine si laboratorul de incercari, a publicat in revista "Constructii", care aparea lunar, un articol in care arata ca in Bucuresti se realizeaza betoane slabe, cu cimenturi de buna calitate. Articolul se baza pe rezultatele inregistrate in laboratorul Politehnicii, unde veneau foarte multe probe de pe santierele Bucurestiului. Asa era si nu era bine. Eu am apucat aceasta perioada direct, deoarece in 1945 am lucrat in biroul de proiectare al profesorului Mihail Hangan, iar intre 1947-1948 in directia lucrari noi de la STB sub conducerea lui Stefan Balan, ulterior ajuns academician.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a prabusit blocul Carlton si a subrezit inca multe blocuri din centrul Capitalei, dintre care unele s-au prabusit in 1977.
Dar cutremurul din 1940, cred eu ca nu a avut impactul stiintific la care ne-am fi asteptat. Spun aceasta deoarece:
- nu a schimbat conceptia de proiectare, care s-a mai mentinut;
- nu a schimbat sistemul de norme;
- nu a avut o influenta in invatamant. Eu am fost student intre anii 1941 si 1946 si nu am auzit in facultate de solicitare seismica.
Este drept ca in 1941 a aparut cartea profesorului Aurel A. Beles "Cutremurul si Constructiile", lucrare valoroasa, iar in 1943 a aparut un normativ pentru proiectare editat de ministerul lucrarilor publice, care continea mai mult indicatii constructive, cu totul insuficiente si departe de ceea ce exista in prezent.
Cutremurul a prins societatea romaneasca total nepregatita, psihic dar si stiintific. S-au realizat unele reparatii pe care le-am vazut in 1977. Despre consolidari nu s-a pus problema, deoarece nu era o conceptie acceptata. Dupa un timp s-a uitat aceasta problema atat de importanta; era si vreme de razboi.
Cel care cred ca a rupt cu vechea mentalitate a fost profesorul universitar Panaite Mazilu, ajuns ulterior membru de onoare al Academiei. El a condus proiectarea corpului central al Casei Scanteii. Cred ca, atunci, pentru prima oara in Romania, s-a considerat ca este necesar sa existe o structura conceputa si dimensionata pentru a rezista fortelor seismice. Se nastea a doua conceptie valabila si astazi: "Constructiile trebuie sa aiba o structura de rezistenta, conceputa si dimensionata pentru a rezista fortelor seismice". Cineva apropiat mie, dar de cu totul alta profesie, auzind ce sustin, mi-a spus ca noi, inginerii, nu ar trebuie sa ne laudam cu aceasta constructie care este un corp strain in peisajul arhitectonic romanesc. Cred ca trebuie facuta o separare intre arhitectura si inginerie. Situatia nu este singulara: o mai intalnim si la actuala cladire a Parlamentului unde, daca arhitectura este criticata, rezistenta este deosebita. Cunosc pe acei ilustri ingineri care au proiectat-o si stiu ce au facut; aceasta constructie va rezista cutremurelor.
In problema schimbarii vechilor mentalitati, trebuie amintita si activitatea militanta a inginerilor prof. Alexandru Cismigiu si Emilian titaru. Acesti doi ilustri contemporani au elaborat primele propuneri de normativ, au scris si au sustinut introducerea solicitarii seismice.
Pana sa se ajunga la situatia de a avea o scoala romaneasca de inginerie seismica au fost si alte multe contributii. Le-am amintit doar pe cele de la inceputul schimbarii.
Vreau sa semnalez un lucru mai putin cunoscut. A existat un proiect romanesc pentru Casa Scanteii, pe care am avut ocazia sa-l vad. Cu acest proiect o echipa de arhitecti, condusi de Horia Maicu, a fost la Moscova. De acolo s-au intors cu alte indicatii care au condus la ceea ce se poate vedea astazi.
La intoarcerea de la Moscova, arhitectul Horia Maicu a tinut o conferinta, la care am participat si a explicat noua conceptie. Tin minte doar un singur argument care conducea la o cladire inalta. Muncitorii, cand veneau dimineata la lucru, trebuiau sa vada maretia constructiei. Cu acest prilej am vazut proiectul initial. Era o constructie cu putine etaje, ceea ce corespundea unei tipografii sau edituri.
In prezent imensa cladire este ocupata de catre un minister si cateva alte organizatii; este bine ca s-a gasit o utilizare spatiilor inutile initial si foarte frumos finisate.
In incheierea acestui articol doresc sa mentionez cateva adevaruri.
Acum, inginerii romani, credinciosi noii conceptii, stiu sa proiecteze structuri rezistente seismic pentru constructii noi sau consolidari. Teoretic stam bine si chiar eforturile autoritatilor pentru consolidare sunt multumitoare.
La intrebarea, insa, daca Bucurestiul este pregatit pentru a suporta viitorul cutremur, raspunsul meu este negativ. Cel mai important lucru este rezistenta seismica a cladirilor si aici mai sunt multe de facut.
Din pacate, unele mijloace de informare creeaza o confuzie atunci cand se refera la masurile de pregatire in vederea viitorului seism. Sunt mai multe masuri de realizat, dar nu au toate aceeasi importanta.
Am vazut la televizor mai demult o emisiune despre "forta de interventie rapida postseism". Este necesar sa se poata salva de sub daramaturi fiintele omenesti care mai sunt vii. Nu a fost greu sa-mi dau seama ca, de fapt, nu era nimic real organizat; totul se referea la reportaj. Daca gresesc, sa mi se spuna de cine depinde aceasta forta, cine o conduce si cum este organizata! Pana atunci sustin ca nu exista, desi este necesara.
Si instruirea comportamentala a populatiei in timpul cutremurului este necesara, dar inca nerealizata. Cunosc propuneri facute de INCERC Bucuresti si IPCT, dar nedifuzate pentru public.
Expertizarea constructiilor avariate, postseism, este de asemenea necesara. Am facut intr-un articol o propunere de organizare.
Iata cate sunt de facut! Dar cea mai importanta masura este rezistenta antiseismica a cladirilor.
La finele articolului urez directiei generale din MLPTL, directie care se ocupa cu consolidarile, mult succes in realizarea masurilor pe care si le-a propus.
dr.ing. Petru VERNESCU
|
