|
Cat de curand se implineste un deceniu de cand a intrat in vigoare Legea nr. 10 privind calitatea in constructii. Un deceniu, de cand prima forma a legii a aparut ca Ordonanta Guvernamentala, OG nr. 2 - 1994. Un deceniu de cand aceasta lege genereaza reglementari peste reglementari. Un deceniu de cand legea atrage critici peste critici. Un deceniu de cand autoritatea publica ignora aceste critici. Un deceniu de cand criticii s-au resemnat incetul cu incetul negasind un partener de discutie acolo unde ar trebui sa-l gaseasca.
Nici asociatiile profesionale si nici cele patronale nu par a fi prea interesate in ceea ce priveste continutul acestei legi si efectele ei. In loc sa caute izvorul neajunsurilor profesiei in lipsurile unicei legi actuale ce reglementeaza activitatea in constructii, aceste organizatii propun legi noi, care sa introduca forme noi de activitate (Ordinul Inginerilor din Constructii, Camera Inginerilor Constructori) ce nu fac decat sa o birocratizeze si sa o complice.
Este momentul sa recunoastem ca Legea nr. 10 - 1995 privind calitatea in constructii, a fost, este si speram ca nu va mai fi, o lege neadecvata nevoilor de dezvoltare ale domeniului constructiei in perioada de trecere a societatii noastre de la socialism la capitalism.
Dar sa mai revenim odata cu analiza prevederilor Legii nr. 10 - 1995 si sa-i redescoperim tarele.
Dupa cum se stie, legea este organizata pe 5 capitole si anume:
Cap. 1 - Dispozitii generale - art. 1 ... 7
Cap. 2 - Sistemul calitatii in constructii - art. 8 ... 20
Cap. 3 - Obligatii si raspunderi - art. 21 ... 30
Cap. 4 - Sanctiuni - art. 31 ... 36
Cap. 5 - Dispozitii finale si tranzitorii - art. 37
Chiar de la inceput, de la primul capitol, apar primele inadvertente, confuzii si neclaritati.
Art. 1 contine definitia calitatii constructiilor ca fiind "rezultanta totalitatii performantelor de comportare a acestora in exploatare, in scopul satisfacerii, pe intreaga durata de existenta a exigentelor utilizatorilor si a colectivitatilor".
Din acest text rezulta confuzia in ceea ce priveste intelegerea notiunilor de exigenta - performanta - calitate: cerintele (exigentele) sunt ale beneficiarilor, performantele sunt ale constructiilor (proprietati de comportament realizate/manifestate in situ) iar calitatile sunt performante ce satisfac conditiile de utilitate derivate din destinatia functionala a fiecarei constructii in parte (1, 2).
De altfel calitatea generala a unei constructii nu poate fi decat rezultanta calitatilor partiale; o corecta intelegere ar admite ca totalitatea performantelor unei constructii au drept rezultanta o performanta globala (care este comportarea in situ a constructiei), iar totalitatea calitatilor unei constructii au ca rezultanta o calitate globala (care este aptitudinea pentru exploatare a constructiei).
Performantele unei constructii caracterizeaza existenta acesteia in mod obiectiv insotind-o si dezvoltandu-se independent de vointa omului, conform cu legile naturii, in timp ce calitatile unei constructii caracterizeaza gradul de satisfacere, din partea performantelor constructiilor, de utilitati subiective legate de cerintele beneficiarilor in raport cu destinatia functionala a ficarei constructii.
Performantele insotesc constructia pe toata durata existentei sale, timp in care pot, sau nu, sa satisfaca cerintele beneficiarilor (siguranta, confort, economie) in masura mai mare sau mai mica; interesul major se indreapta insa spre faza de exploatare a existentei lor, constructiile realizandu-se pentru a fi utilizate/exploatate - de unde atentia acordata aptitudinii lor pentru exploatare.
De remarcat este si inconsecventa terminologiei ("exigente" inlocuit in restul textului cu "cerinte"), ca si neclaritatea exprimarii (... rezultanta ... in scopul ...).
Art. 2 defineste domeniul de aplicare (tinta) al legii si anume se aplica constructiei de orice categorie si instalatiilor aferente - indiferent de forma de proprietate sau destinatie - denumite in continuare constructii, precum si lucrarilor de modernizare, transformare, consolidare si de reparatii ale acestora.
Desi legea priveste constructiile de orice categorie prevederile ei vizeaza evident categoria "cladirilor", alte categorii, precum constructiile hidrotehnice, caile de transport si comunicatii, constructiile speciale fiind ignorate, cum se va vedea in continuare.
Forma de proprietate, precum si destinatia constructiilor ar trebui sa joace un rol de seama in aplicarea legii, stiut fiind ca "privatii" au grija de constructiile aflate in proprietate si nu au nevoie de amenintarea sanctiunilor pentru aceasta, pe cand proprietatea publica ...
Dupa cate se stie, lucrarile de modernizare, transformare, consolidare si de reparatii vizeaza constructiile si deci implicit, sunt incluse in aria de aplicare a legii, de altfel lipsa unui etc. la enumerarea acestor lucrari induce parerea ca lucrari ca executia, asanarea, reabilitarea, mentenanta s.a. scapa de sub incidenta legii.
Interesant este ca, dupa afirmatia ca prevederile legii se aplica practic tuturor constructorilor, apare imediat ca exceptie neaplicarea ei la "cladirile pentru locuinte cu parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si la constructiile provizorii".
De ce aceasta exceptie? Daca, la limita unui oras o cladire P + 1 se afla in satul apartinator, nu i se aplica legea, dar la doua strazi mai incolo, sau peste drum, legea se aplica unei cladiri similare; de ce oare? Dar cu cladirile de locuit avand numai parter ce se intampla?
Cred ca normal ar fi fost sa se defineasca domeniul de aplicare al legii in baza criteriilor de proprietate si de importanta/interes public si nu indiferent de acestea.
Art. 3 introduce sintagma "sistemul calitatii in constructii"; de fapt legea instituie un sistem al asigurarii calitatii prin impunerea prevederilor sale - ce se refera la diferitele activitati care sa duca la "exploatarea unor constructii de calitate corespunzatoare ...". Sintagma de "calitate corespunzatoare" des folosita in textul legii nu exprima nimic: corespunzatoare cu ce, sau cui?
Daca acceptam ideea ca prin calitate intelegem o performanta ce satisface conditiile de utilitate impuse de beneficiar, notiunea "de calitate" ar fi suficienta pentru a intelege ca aceasta este "apta pentru exploatare" -, respectiv ca satisface cerintele beneficiarului.
Art. 4 prevede ca "Sistemul calitatii in constructii se aplica in mod diferentiat in functie de categoriile de importanta ale constructiilor ..." formulare ce nu isi gaseste explicatia in cadrul legii!
Art. 5 este important de analizat, fiind inspirat dintr-o Directiva a U.E. din 1989;
"Pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea si mentinerea pe intreaga durata de existenta a constructiilor a urmatoarelor cerinte:
a) rezistenta si stabilitate;
b) siguranta in exploatare;
c) siguranta la foc;
d) igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului;
e) izolatie termica, hidrofuga si economie de energie;
f) protectia impotriva zgomotului.
Daca admitem ca cerintele de baza ale beneficiarilor in raport cu constructiile sunt trei, respectiv siguranta pentru viata si proprietate, confortul pentru activitate si economia mijloacelor, constatam ca "cerintele" enumerate in art. 5 sunt de fapt "performante" ale constructiilor ce raspund, sau se incadreaza in cerinta de siguranta (a, b, c), de confort (d, e, f) si de economie (e).
Aceste asa zise "cerinte" care de fapt sunt performante, nu asigura "obtinerea unor constructii de calitate" pentru ca ele sunt proprietati legate de existenta oricarei constructii. Orice constructie are o anumita rezistenta, o anumita stabilitate, o anumita siguranta in exploatare sau la foc, prezinta o anumita izolatie termica, fonica, hidrofuga, un anumit grad de igiena; dar asta inca nu inseamna ca acea constructie este "de calitate".
Pentru a fi "de calitate", respectiv "apta pentru exploatare", respectivele performante trebuie transformate in calitati prin evaluarea masurii in care corespund unor conditii de utilitate.
Performanta de rezistenta a unui planseu poate fi calitate intr-o locuinta, dar nu si in cazul unui planseu industrial, deoarece conditiile de utilitate sunt diferite.
Se observa ca aceste asa zise "cerinte" se refera mai ales la cladiri; performante precum impermeabilitatea (esentiala pentru baraje si reactoare), planeitatea (esentiala pentru drumuri si unele industrii) s.a. nu sunt cuprinse in prevederile acestui articol.
Ar mai fi de evidentiat ca realizarea si mentinerea acestor asa zise "cerinte" nu ar trebui sa fie obligatorie "pe intreaga durata de existenta a constructiilor", ci doar pe durata utilizarii lor, respectiv a fazei de exploatare. De aceea o constructie "de calitate" este o constructie "apta pentru exploatare".
Art. 6 enumera "factorii" care trebuie sa aplice asa zisele "cerinte" in practica, respectiv "investitorii, verificatorii de proiecte, fabricantii si furnizorii de produse pentru constructii, executantii, proprietarii, utilizatorii, responsabilii tehnici cu executia, expertii tehnici precum si autoritatile publice si asociatiile teritoriale de profil".
Ne-am astepta ca in cap. III "Obligatii si raspunderi" sa apara toti acesti factori. Ei bine, nu este asa!
La cap. III lipsesc, printre cei vizati, factori importanti precum fabricantii si furnizorii de produse pentru constructii, autoritatile publice si asociatiile teritoriale de profil (!?). Este de neinteles cum au fost omisi fabricantii de produse de constructii, avand in vedere rolul acestor produse in realizarea constructiilor, dar este de inteles cum in locul autoritatii publice apare doar "ISCLPUAT".
In sfarsit in art. 7 apar unele prevederi deosebit de importante: "In contractele care se incheie ori, dupa caz, in dispozitiile sau in autorizatiile care se emit, factorii prevazuti in articolul precedent sunt obligati sa inscrie clauzele referitoare la nivelul de calitate al constructiilor, corespunzatoare cerintelor, precum si garantii la materiale si alte prevederi, care sa duca la realizarea acestor clauze".
In acest text apar trei activitati ce contribuie la asigurarea calitatii in constructii, respectiv contractarea lucrarilor de constructii, autorizarea executarii si folosirii constructiilor si garantarea calitatilor lor.
Din pacate, aceste activitati nu sunt cuprinse printre componentele asa numitului sistem al calitatii in constructii.
Pe de alta parte, legea recurge tot timpul la sintagma "nivel de calitate corespunzator cerintelor", fara insa a o defini, ceea ce atrage neclaritate in intelegerea ei, mai ales ca in textele referitoare la reglementarile tehnice (art. 10) si la argumentele tehnice (art. 12) aceasta sintagma nu apare cu o semnificatie anume, ci se vorbeste despre "conditiile minime de calitate" si despre "aptitudinea de utilizare", expresii mai apropiate de conceptul corect, dar care demonstreaza doar orbecaiala printre notiuni.
(Continuare intr-un numar viitor)
dr.ing. Felician Eduard Ioan Hann
Presedintele Comisiei Nationale "Comportarea in situ a Constructiilor"
|
